Caz încâlcit cu posibile accente de abuz și intimidare soldat cu sesizarea poliției. În scandal apare și numele unui consilier județean

Polițiștii din Petrila trebuie să facă lumină într-un caz încâlcit, o poveste în care apare și numele unui consilier județean, Doinița Bălănesc – director al firmei de interes local din Petrila, Edil Sal Prest.

Vizat de această poveste încâlcită este un responsabil din cadrul societății de apă din Valea Jiului, Apa Serv Valea Jiului SA, cel care a și sesizat poliția. Informațiile noastre arată că bărbatul a fost chemat de Doinița Bălănesc (care este și consilier județean), care i-ar fi relatat că o angajată a societății de interes local Edil Sal Prest Petrila i s-ar fi plâns că i-ar fi dat bani bărbatului pentru a-și angaja soțul la Apa Serv. O sumă mai mare, pentru care ar fi fost nevoită să facă un împrumut CAR, în condițiile în care ”o parte din bani ar fi trebuit să ajungă la persoane din conducerea operatorului de apă”. Cum responsabilul Apa Serv a negat vehement, directorul Edil Sal Prest Petrila, spun informațiile noastre, ar fi sunat-o pe femeie, a pus telefonul pe speaker, iar aceasta ar fi confirmat aspectele relatate.

Numai că reprezentantul Apa Serv a rămas tot nelămurit și, în condițiile în care își susținea în continuare neimplicarea într-o astfel de poveste, s-ar fi dus acasă la cei doi soți. Iar aceștia nu numai că au negat că i-ar fi dat bani sau că ar fi făcut un împrumut CAR în acest sens, dar soția omului în cauză a negat chiar și că ar fi fost sunată de consilierul județean.

Cum faptele descrise anterior pot fi extreme de grave, bărbatul a mai făcut o oprire: la Poliția Petrila, unde a depus o sesizare, relatând tot ce s-a întâmplat.

Polițiștii hunedoreni au confirmat pentru Informația Văii Jiului existența sesizării și spun că se fac verificări în acest caz, urmând a se stabili dacă există sau nu aspecte de natură penală.

Pe de ală parte, Doinița Bălănesc a declarat că nu are cunoștință despre depunerea vreunei sesizări și nu știe în ce context cineva se folosește de numele său.

Între timp, reprezentantul Apa Serv prins în mijlocul acestei povești cu accente grave ar fi fost schimbat din funcția deținută la acel moment, mai arată sursele noastre.

Vom reveni asupra acestui subiect.

Carmen COSMAN – PREDA