”Clădirile fantomă” din Petroșani cărora proprietarii lor le-au refuzat o a doua șansă. Primăria a făcut numeroase demersuri să le preia. În zadar!

Foto: Cronica Vaii Jiului

Scriam nu de mult cum a fost efectiv sabotat domeniul schiabil din Parâng de către Guvernul PSD care nu a mai dat niciun leu pentru continuarea proiectului. Au fost inventate sesizări peste sesizări (finalizate toate cu neînceperea urmăririi penale), invocate de liderii social – democrați ca motiv pentru lipsa finanțării. Interesant este însă că domeniul schiabil din Parâng nu reprezintă o situație singulară. În Petroșani, mai multe clădiri arată ca după bombardament. Nu sunt abandonate. Au proprietari. Și tocmai proprietarii lor le-au refuzat dreptul la o a doua șansă, iar municipiului Petroșani i-a fost refuzată șansa de a scăpa de aceste construcții dărăpănate, fie prin reamenajarea lor, fie prin demolare.

De exemplu, blocul fantomă al Electrica din Cartierul Aeroport. Este abandonat încă din anii ’90, iar Primăria municipiului Petroşani a făcut numeroase demersuri pentru a  prelua scheletul imobilului. Trebuie demolat, reprezintă un pericol public, dar compania de electricitate nu pare să aibă vreun gând serios cu acest imobil abandonat care, înainte de 1989, era gândit ca un bloc de locuinţe destinat angajaţilor societății de electricitate. Imobilul ar fi trebui demolat de mai mulţi ani, însă solicitarea municipalităţii nu a avut efectul scontat. A fost promovată chiar şi o acţiune în instanţă pentru demolarea construcţiei, dar fără succes. Proprietarul blocului abandonat vrea bani la scimb. Și deloc puțini!

”Ne-au cerut vreo 6 miliarde de lei în urmă cu mai bine de 5 ani și de atunci nu și-au schimbat pretențiile”,  a precizat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi.

Clădirea MAI din ”buricul” Petroșaniului

Mai spre centru, pe strada Timișoarei, peste drum de CEH, o altă clădire fantomă stă să se dărâme. Bucăți din ea au căzut de mai multe ori și oricând acolo se poate produce o tragedie. Paradoxal, deși în realitate este abandonată, clădirea are un proprietar: Ministerul Administrației și Internelor. De ani de zile municipalitatea de la Petroșani face demersuri pentru a intra în administrarea clãdirii. În zadar.  Și, în toți acești ani MAI a rămas de neclintit. A mimat conlucrarea, a trimis niște adrese către municipalitatea din Petroșani – și alea cu mare greutate – și cam atât. De dat, nu a dat clădirea primăriei.

”Din 2010 se fac demersuri pentru preluarea clădirii de pe strada Timișoarei. Am solicitat-o în repetate rânduri, dar au pus tot felul de motive să nu o dea”, spune primarul Tiberiu Iacob –Ridzi.

Proiectul pentru fosta garnizoană nu a primit avizul Ministerului Dezvoltării

Foto: Gazeta de Dimineata

Și fosta garnizoana militară din Petroșani, din Colonie, stă să se prabușeasca. De aici s-a furat bucată cu bucată cam orice putea fi valorificat, iar acum structura șubrezită e un adevărat pericol. Administrația publică locală de la Petroșani avea în plan sa reconstruiasca clădirea, așa cum s-a întâmplat cu un imobil similar. Urma să fie transformată în bloc de locuințe sociale. Proiectul a fost depus la fostul Minister al Dezvoltării Regionale încă de prin 2014, pe vremea Guvernului Ponta. Nu a fost aprobat!

Și tot pe atunci, Primăria Peteroșani a vrut să amenajeze încă două blocuri ANL. A depus cereri în acest sens. Nici acestea nu au fost aprobate. Petroșaniul era înlăturat astfel de pe ”harta” acestor investiții.

Casa Studenților – proiectul abandonat de 11 ani de Ministerul Tineretului și Sportului

Și, să nu uităm de noua Casă a Studenților, ce ar fi trebuit să se construiască lângă magazinul Jiul. De 11 ani Ministerul Tineretului și Sportului nu și-a mai îndreptat atenția către această clădirie ridicată, abandonată și declarată apoi ”în conservare”.  În 2009 au fost alocați ultimii bani, dar de atunci nu s-a mai făcut nimic. Lucrările de construcție au demarat in toamna anului 1992 și, conform planului inițial, clădirea urmă sa dispună de o sală de spectacole cu 485 de locuri, o discotecă, un restaurant, 12 garsoniere pentru invitați, săli de repetiție pentru formațiile artistice, precum și numeroase alte anexe. A rămas cu pereții. Ar mai fi nevoie de zeci de milioane de lei noi pentru finalizarea ei.

Carmen COSMAN – PREDA