Pagube estimate la zeci de mii de euro, la Apa Serv. Urmează o rectificare bugetară

Se iau bani de la alte capitole pentru a înlătura efectele negative produse de viitura puternică de pe Jiu, care a produs numeroase pagube la Apa Serv Valea Jiului. Vreo 30.000 de euro costă doar înlocuirea conductei smulse de apele învolburate ale Jiului.

Directorul Apa Serv, Cristian Ionică, spune că va solicita fonduri și de la Guvern, însă până una – alta lucrările trebuie efectuate și asta cât de repede se poate.

”E o comisie la nivelul Apa Serv să facem această estimare (n.r. a pagubelor), pentru că sunt 12 puncte care au fost afectate grav. Toate forțele sunt îndreptate pe partea de înlocuire conductă. La o estimare inițială, peste 30.000 de euro ne costă numai conducta, fără piesele de cuplare, fără săpătură, fără munca efectiv fizică. Dar, după ce ce avem toată această analiză, vom face o rectificare de buget, vedem de undde găsim acești bani, pentru că asta este primordial, că nu avem rezervă de alimentare cu apă din stația Valea de Pești. În momentul în care avem estimările făcute, le transmitem, dar, din experiența avută, niciodată nu am primit bani. O să solicităm, dar până să solicităm bani, trebuie să dăm apă. Dar, indiferent de ce este, noi trebuie să facem această lucrare”,a  declarat Cristian Ionică.

Pe de altă parte și stația de pompare din zona Valea de Pești trebuie refăcută, după ce  a fost luată de ape.

”Este vorba despre stația de pompare de la Jiu, pe care am pus-o în funcțiune acum doi ani. Stația de pompare care asigura suplimentarea apei în momentul în care barajul a fost golit. Acea stație nu mai există, dar urmează să o refacem în totalitate, dar avem două surse: Lazărul și sursa Bota. Acea stație era doar ca să suplimentăm când nu aveam apă din baraj și era problemă și cu partea de Buta și Lazărul. În momentul de față nu sunt probleme că ne-a dispărut acea stație de pompare din Jiu”, a mai spus directorul Apa Serv Valea Jiului.

Carmen COSMAN – PREDA