Senatorul PNL Carmen Hărău îl amenință cu instanța pe colegul său de la PSD Cristian Resmeriță

După ce acesta a acuzat-o că minte și încearcă să îi fure munca, senatoarea PNL Carmen Hărău îl amenință acum pe colegul său de la PSD Cristian Resmeriță cu instanța de judecată, dacă nu își va cere scuze public. Mai mult, îl acuză la rândul său că i-a copiat proiectul de lege.

Disensiunile dintre cei doi au repornit de la proiectul ce vizează reducerea cu doi ani a vârstei standard de pensionare a locuitorilor din mai multe zone poluate ale județului Hunedoara. Practic, sunt două proiecte cu subiect similar: unul depus în 2017 de Carmen Hărău și unul din 2019 al senatorului Cristian Resmeriță.

Într-o conferință de presă desfășurată miercuri la Petroșani, Cristian Resmeriță s-a arătat deranjat de declarațiile senatorului PNL Carmen Hărău, care anunța cu o zi în urmă că a reușit să obțină consens politic pentru reducerea cu doi ani a vârstei de pensionare. ”Este proiectul meu”, a spus senatorul PSD, care a afirmat că Hărău minte și încearcă să îi fure munca. Pe de altă parte, încă din 2017 Carmen Hărău a inițiat un proiect de lege similar celui propus anul trecut de Resmeriță, proiect care este însă blocat de aproape trei ani la Camera Deputaților, și despre această inițiativă legislativă vorbea  Carmen Hărău.

Așa că acum a venit rândul senatoarei PNL Carmen Hărău să ia atitudine: ”Nu voi tolera această ofensă!Pentru a nu aduce cazul în față instanței de judecată, îl somez pe senatorul PSD Cristian Resmeriță să-și ceară public scuze pentru că m-a acuzat de minciună și hoție pe contul său de facebook și în spațiul mediatic! Nimic din ceea ce am făcut sau am spus în declarațiile mele publice NU justifică acest atac virulent”,a anunțat Carmen Hărău, care îl acuză, la rândul său pe Cristian Resmeriță că i-a copiat proiectul de lege.

Carmen COSMAN – PREDA

 

PENSIONARE CU DOI ANI MAI DEVREME

PENSIONARE CU DOI ANI MAI DEVREME Senatorul Carmen Hărău a reușit să obțină consens politic privind proiectul legislativ

Publicată de Replica – INFO HD pe Marţi, 7 iulie 2020

 

Senatorul Cristian Resmeriță: Inițiativa legislativă de scădere a vârstei standard de pensionare este a mea!