Străzile din Petroșani, spălate cu apă și detergent. Urmează dezinfecția

Zonele intens circulate din Petroșani sunt spălate cu apă și detergent. De asemenea, municipalitatea anunță că va urma și dezinfecția, cu apă și clor, pe fondul creșterii numărului de îmbolnăviri cu noul coronavirus.

Astăzi, echipele de curățenie s-au aflat în zona Spitalului de Urgență din Petroșani, dar și pe Centrul Civic, locuri frecventate de o mulțime de oameni.

”Am reluat această activitate de a spăla străzile și aleile din Petroșani cu apă și detergent. Vom relua și operațiunea de dezinfecție, inclusiv la scările de bloc, și vom reumple recipientele cu dezinfectant. Sunt măsuri pe care trebuie să le luăm pentru că încă în România și la Petroșani această situație pandemică este departe de a se fi încheiat”, a precizat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi.