Social – democrații strâng semnături pentru majorarea pensiilor

Preşedintele executiv al PSD Hunedoara, senatorul Cristian Resmeriţă a anunţat astăzi demararea campaniei de strângere de semnături de către Organizaţiile PSD din Valea Jiului, pentru respectarea majorării pensiilor cu 40%, conform legii

Organizaţiile PSD din Valea Jiului au început de luni, 13 iulie 2020, campania de strângere de semnături, pentru ca Guvernul să respecte majorarea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie 2020, potrivit prevederilor Legii Pensiilor .

Preşedinte executiv PSD Hunedoara, senator Cristian Resmeriţă: ”În calitate de coordonator al organizaţiilor PSD din Valea Jiului am luat decizia împreună cu organizaţiile PSD din Valea Jiului, să facem tot ceea ce este posibil pentru ca acest Guvern PNL să respecte Legea Pensiilor. Orice creştere mai mică de 40%, consider că este de fapt o tăiere a pensiilor.  La Lupeni, semnăturile vor fi strânse la sediul PSD Lupeni, respectându-se măsurile de igenă şi de distanţare socială”.

Este o acțiune decisă la nivel național care se desfășoară în rândul organizațiilor PSD.