Adrian Nicoale David: Pensie cu doi ani mai devreme pentru hunedoreni!

Adrian Nicolae David, prim – vicepreședintele PNL Hunedoara, a mulțumit astăzi public Guvernului Orban că a susținut proiectul prin care o mare parte a locuitorilor județului Hunedoara, din zonele poluate, se pot pensiona cu doi ani mai devreme fără penalizări.

Mai mult, David a salutat demersurile paralmentarilor PNL de Hunedoara în acest sens. De precizat că un proiect similar celui adoptat astăzi în Camera Deputaților a avut, în 2017, și senatorul Carmen Hărău, dar initiativa a fost blocată în Cameră, după ce a trecut de Senat. În Parlament PSD, împreună cu partidele apropiate social – democraților, deține majoritatea.

”Hunedorenii din toate localitățile Văii Jiului, dar și cei din Hunedoara, Deva, Călan, Brad, Orăștie, Teliuc, Ghelari, Vețel, Băița, Criscior vor putea solicita o reducere cu doi ani a vârstei standard de pensionare, dacă au trăit 30 de ani în aceste localități poluate.

Mulțumesc Guvernului Orban, ministrului Violeta Alexandru, care nu s-a opus proiectului așa cum a procedat ministrul Olguța Vasilescu și Guvernul PSD în anul 2017, colegilor mei, parlamentari liberali hunedoreni, Carmen Hărău și Lucian Heiuş pentru toate demersurile pe care le-au întreprins pentru ca acest proiect sa devină lege”, a declarat Adrian David.

Carmen COSMAN – PREDA