Covoraș de protecție la locul de joacă pentru copii din Parcul Central. Urmează Aeroportul

Locul de joacă pentru copii amenajat în Parcul Central ”Carol Schreter” din Petroșani este de acum mai sigur pentru cei mici. Un covoraș artificial a început să fie montat astăzi de reprezentanții firmei care a câștigat licitația organizată de Primăria Municipiului Petroșani. Un astfel de covor artificial va fi montat și la locurile de joacă din cartierul Aeroport.

30.000 de lei a costat investiția și, în afară de câteva alei pavate, covorașul sintetic acoperă aproape în totalizate zona destinată celor mici.

”Montăm covorul artificial la locul de joacă din Parcul Central. Firma care câștigat licitația astăzi este în teren. Mpntăm acest covor în toată zona unde nu sunt pavele, adică în zona locurilor de joacă. Vom continua cu această activitate și la locurile de joacă din Aeroport și încercăm ca peste tot pe unde avem locuri de joacă să montăm astfel de covoare pentru a-i proteja pe cei mici împotriva eventualelor accidentări, a declarat în această dimineață primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi.

În Aeroport vor mai fi amenajate încă cel puțin două locuri de joacă anul acesta, pe lângă cele deja existente pe strada Păcii, pe Independenței și pe Aviatorilor, a precizat edilul.

Carmen COSMAN – PREDA