Scandal în Consiliul Local Vulcan. Se amenință cu plângeri penale

E scandal în Consiliul Local Vulcan după ce o parte a aleșilor locali, mai ales de la PSD, sunt acuzați că au blocat, la votarea ordinii de zi a ședinței de consiliu, punctul ”Diverse”, care de regulă se regăsește la fiecare ședință. Se îngrădește astfel dreptul legal al cetățenilor de a-și spune doleanțele, spun contestatarii consilierilor care au votat ordinea de zi și care amenință acum cu plângeri penale.

Unul dintre cei care a anunțat că va sancționa gestul aleșilor locali este Stefan Feszner, fost consilier local, unul dintre apropiații ex-viceprimarului Cristian Merișanu (Pro România) și membru în echipa acestuia de campanie.

”Eu, personal, o să fac plângere penală tuturor care au votat scoaterea de pe ordinea de zi a punctului <<Diverse>>. Anulând acest lucru de pe ordinea de zi, practic interzici dreptul cetățeanului de a vorbi, pentru că la ședințele extarordinare sau de îndată nu au această posibilitate. În acest moment, la Vulcan s-a comis un abuz”, a explicat Stefan Feszner.

Viceprimarul municipiului Vulcan, Pompiliu Barbu, a precizat în cadrul ședinței de Consiliu Local, că nu este obligat că aibă un punct ”Diverse”.

”Pe ordinea de zi nu am prins <<Diverse>>. Conform Codului Administrativ, pe care mi l-a spus și dl. Secretar, și a Regulamentului nu trebuie să prindem și punctual de Diverse”, a spus vicerimarul Pompiliu Barbu.

Ordinea de zi a fost votată fără Diverse și pentru acest punct au votat doar 5 consilieri locali, prea puțini pentru ca acesta să fie introdus. Asta deși în sală se afla un cetățean din Vulcan care ar fi dorit să își spună păsurile consilierulor locali.

Carmen COSMAN – PREDA