Pompiliu Barbu, candidatul PSD pentru Primăria Vulcan

Actualul viceprimar al municipiului Vulcan, Pompiliu Barbu, este candidatul PSD pentru funcția de primar al localității.

Decizia social – democraților a fost luată în urma unui sondaj de opinie realizat în localitate, în care a fost sondată popularitatea și notorietatea a trei posibili candidați.

Senator Cristian Resmeriță: ”În urma sondajului de opinie efectuat la nivelul municipiului Vulcan, a reieșit foarte clar faptul că domnul viceprimar Barbu Pompiliu se află în topul preferințelor vulcănenilor.  Au mai fost sondați domnul Laurențiu Ivăniși și domnul Șchiopu Dorel, care respectă rezultatele sondajului și susțin candidatura domnului Barbu. Domnul Barbu Pompiliu este candidatul nostru. Îi doresc mult succes și voi fi alături de dânsul în această campanie electorală”. 

Stabilirea candidatului la Vulcan a fost o sarcină destul de dificilă, în condițiile în care în urmă cu doar cîteva zile primarul în exercițiu, Gheorghe Ile, a anunțat că nu mai candidează. Ile a fost primar la Vulcan timp de 4 mandate.

Carmen COSMAN – PREDA