Accident mortal pe Jieț

Un bărbat a murit și două tinere au ajuns în stare gravă la spital în urma unui accident rutier produs noaptea trecută pe Jieț.

Potrivit informațiilor Serviciului Județean de Ambulanță, o persoană și-a pierdut viața, iar alte două au fost rănite. Victima este un bărbat de 42 ani cu traumatism cranian grav și traumatism toracic, care se afla in stop cardio respirator.

”Se practică manevre de resuscitare 45 minute, dar, din păcate, fara succes”, a precizat dr. Călin Dumitrescu, purtător de cuvânt al SAJ,.

La spital au ajuns două tinere de 19 ani, una cu un traumatism de bazin și fractură de femur, conștientă, și o a doua cu traumatism cranian, contuzie de bazin, de asemenea conștientă.

Polițiștii spun că autoturismul în care se aflau cei trei s-a răsturnat din cauza vitezei prea mari.

Astăzi, la ora 00.30, un bărbat se 42 de ani, din Petrila, care conducea un autoturism pe str Jiet, din Petrila, din cauza vitezei a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto și rănirea a două pasagere, ambele de 19 ani, din Petrila”, au precizat reprezentanții IPJ Hunedoara.

Carmen COSMAN – PREDA