Anunț public Consiliul Județean Hunedoara

Având în vedere prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului nr. 233/2016 al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și de elaborare și actualizare a documentațiilor de urbanism, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului 2701/2010 la Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului pentru aprobarea metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului din competența de aprobare a Consiliului Județean Hunedoara, aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Hunedoara nr. 40/25.03.2011- se face cunoscută publicului intenția de actualizare a Planului de Amenajare a Teritoriului Județean Hunedoara.

 

Inițiator: Consiliul Județean Hunedoara

 

PUBLICUL ESTE INVITAT SĂ TRANSMITĂ PROPUNERI ȘI OBSERVAȚII

 

privind intenția de actualizare a Planului de Amenajare a Teritoriului Județean Hunedoara (PATJ), la sediul Consiliului Județean Hunedoara, bld. 1 Decembrie 1918, nr. 28, mun. Deva, jud. Hunedoara în perioada 15.09.2020-09.10.2020.

Persoanele de contact responsabile cu informarea și consultarea publicului sunt Bogdan Simona Sanda, Mihăilă Ramona Ștefania și Buliga Andrei Claudiu, consilieri în cadrul Instituției Arhitectului Șef.

Telefon: 0254 211 350

e-mail: urbanismcjh@gmail.com

 

Propunerile și observațiile sunt utile în vederea stabilirii cerințelor de actualizare a PATJ Hunedoara.

Răspunsul la propunerile și observațiile transmise în scris, va fi pus la dispoziția publicului prin publicare pe pagina de internet a Consiliului Județean Hunedoara, http:// www.cjhunedoara.ro și prin afișare la sediul Consiliului Județean Hunedoara bld. 1 Decembrie 1918, nr. 28, municipiul Deva.