Consiliul Județean a achiziționat un PCR la fel de neputincios ca și propria lor neputință!

Nici măcar când le-au dat alții bani, șefii PSD ai Consiliului Județean Hunedoara nu au reușit o achiziție serioasă în domeniul sănătății. Au primit bani și de la Ministerul Sănătății, dar au luat un aparat de testare PCR ce se dovedește la fel de neputincios ca și propria lor neputință din cei patru ani în care au condus administrația publică județeană. În tot acest timp, suspecții de Covid – 19 trebuie să aștepte și câte 7 zile ca să le vină rezultatele testelor

Ca atare, presiunea este pusă și la ora actuală pe aparatul PCR de la Spitalul Municipal Hunedoara, singurul care lucrează la capacitate normală, iar multe teste sunt duse în continuare în județele vecine. Pentru că actuala conducere a Consiliului Județean Hunedoara doar atât a putut. În tot acest timp, suspecții de Covid – 19 trebuie să aștepte și câte 7 zile ca să le vină rezultatele testelor!

”În județul HUnedoara sunt două PCR. Unul de capacitate foarte mică, o capacitate îndoielnică, undeva sub 100, cumpărat de Consiliul Județean. Cel mai mare PCR pe care îl avem la ora actuală este la Spitalul Municipal <<Dr. Al. Simionescu>> din Hunedoara. De fapt, toate probele pe care noi le facem la această oră sunt pe spitalul din Hunedoara, iar foarte multe probe la această oră noi le trimitem în alte județe. Adică încă lucrăm cu Alba, cu Clujul, cu Timiș”, a declarat prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă.

Practic, Spitalul Județean de Urgență Deva, aflat în directa subordinea  Consiliului Județean Hunedoara, face testele doar în regim ”intern”, nu pentru întregul județ.

Totuși, sunt și vești bune. Potrivit prefectului de Hunedoara,  prin implicarea directă a secretarului de la stat în Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Vetuța Stănescu, la Direcția de Sănătate Publică Hunedoara va ajunge în scurt timp un aparat PCR de capacitate mare. Aparatul va fi distribuit la Hunedoara prin Ministerul Sănătății.

Carmen COSMAN – PREDA