Prefectul de Hunedoara în problema deșeurilor: Situația de urgență nu e o soluție!

Foto cu caracter ilustrativ

În problema deșeurilor care ar putea rămâne neridicate în coșurile de gunoi după retragerea operatorului Supercom, mingea este în terenul Consiliului Județean, care poate rezolva situația. Prefectul județului Hunedoara, Călin – Petru Marian, spune că declararea situației de urgență în acest moment, așa cum s-a sugerat din unele părți, nu este neapărat o soluție și oricum ar fi nevoie de avizul mai multor instituții.

Deocamdată, operatorul Supercom a decis să rămână până la data de 1 noiembrie, deși initial anunțase că de joi nu va mai ridica gunoaiele menajere din cauză unii primari nu au fost de acord cu  aplicarea OUG 74/ 2018. Era vorba despre o majorare de tarife ca urmare a implementării prevederilor actului normativ, absolut obligatoriu de altfel, car conduce la costuri suplimentare. Chiar și așa însă tarifele ar fi rămas mult mai mici comparativ cu alte județe ale țării, însă tot nu s-a ajuns la un numitor comun.

Prefectul de Hunedoara, Călin – Petru Marian, spune că problema poate și trebuie să o rezolve Consiliul Județean, dar situația de urgență de care vorbeau unii, nu este neapărat o soluție.

”Într-adevăr este o perioadă în care trebuie să stăm foarte bine și să gândim ce soluții certe găsim. Am primit ieri o hârtie din partea Consiliului Județean și a celor de la Supercom că vor mai lăsa încă o săptămână la latitudinea decidenților, și vorbim de cele 8 primării și Consiliul Județean. O să rog Consiliul Județean, care s-a constituit, și pe președintele Consiliului Județean, să convoace urgent o ședință, pentru că dumnealor sunt cei care au pus la punct acest sistem și îl au în coordonare și au numit conducătorul asociației care gestionează colectarea deșeurilor. Nu voi lăsa ca lucrurile să degenereze. Sunt problemele de mediu, sunt probleme foarte sensibile și săptămâna viitoare vom lua o decizie, bineînțeles cu respectarea cadrului legal. În cazul în care va fi situație preliminară de urgență, aceasta nu poate fi declanșată decât cu un referat foarte bine pus la punct de către cei de la protecția mediului, de către Direcția de Sănătate Publică, de către Apele Române și Direcția Sanitar – Veterinară. Apoi, fiecare UAT, în spritul legii, să-și asume pe o perioadă limitată achiziația unui serviciu de colectare adeșeurilor, dar vreau să vă spun că nu este o soluție. Consiliul Județean, prin acordurile pe care le-a avut cu UE și prin proiectul pe care l-a implementat, este obligat să reia licitația și este obligat pe baza unui audit să reușească să colecteze integrat deșeurile”, a declarat Călin – Petru Marian.

Situația de urgență ar trebui să fie declarată de Prefectură și chiar oficialii Consiliului Județean Hunedoara vorbeau despre ”necesitatea” ei. Există însă și alte soluții pentru deblocarea situației, spun surse bine informate, soluții care pot să elimine posibilele abuzuri ce ar apărea prin încredințarea directă a acestui serviciu, adică fără să fie trecut printr-o licitație.

Pe de altă parte, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi, spune că, indifent de ceea ce se va întâmpla, gunoiul nu va rămâne pe străzi.

”Deocamdată suntem într-o analiză a ceea ce se întâmplă. Firrma care a câștigat licitația pe zona 4 ne-a informat că va continua această activitate până la data de 1 noiembrie. În acest răstimp, Consiliul Județean, cu cele 8 administrații din Valea Jiului și cu ADI-ul pe deșeuri vor trebui să găsească o soluție pentru continuarea acestei activități. Eu pot să îi asigur pe locuitorii municipiului Petroșani că nu vom rămâne cu gunoiul menajer pe străzi. Vom găsi o soluție astfel încât lucrurile să rămână pe făgașul normal”, a declarat Tiberiu Iacob – Ridzi.

Carmen COSMAN – PREDA