Vetuța Stănescu, secretar de stat în MLPDA: ”Suntem alături de primarul municipiului Petroșani și de fiecare unitate administrativ teritorială a Văii Jiului”

Vetuța Stănescu, secretar de stat în Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, a reiterat, la Petroșani, spriinul pe care fiecare localitate din Valea Jiului îl are în ministerul pe care îl reprezintă.

Vetuța Stănescu a fost prezentă încă o dată în Valea Jiului, la Petroșani, cu ocazia depunerii jurământului de către primarul Tiberiu Iacob – Ridzi și noul Consiliu Local și a precizat că această zonă se bucură de un real spriin din partea MLPDA, minister pe care îl reprezintă, dar și al Guvernului în ansamblul lui.

Municipiul Petroșani, precum și celelalte UAT-uri din Valea Jiului au mai multe proiecte depuse pentru finanțare la MLPDA și structurile subordonate, unele aproape de implementare.

”De când  am ajuns în MLPDA, județul Hunedoara, ca și toate celelalte județe din România, a devenit o prioritate pentru mine. Faptul că mă găsesc mai des în Valea Jiului este o dovadă că Ministerul Lucrărilor Publice este alături de Valea Jiului. Am demonstrat în decursul timpului, atât legat de inundații, când, așa cum am mai spus, am despăgubit familiile afectate, a căror muncă a fost luată de ape, am demonstrat atunci când am alocat din fondul de intervenție sume pentru Mina Lupeni, am demonstrat cu sumele alocate pentru reparația DN 66 și demonstrăm în fiecare zi că suntem alături de cetățenii Văii Jiului. Proiectele pe care Valea Jiului le are la MLPDA sunt multe. Cele mai importante pentru Petroșani, în acest moment, sunt cele legate de Compania Națională de Investiții, acolo unde săptămâna viitoare municippiul Petroani va semna un contract de realizare a unei baze sportive la Jiul Petroșani. Este în licitație cu o sală de sport la Școala I.G.Duca. Are o serie de drumuri depuse pe CNI și are o altă serie de proiecte depuse pe alte programe. Faptul că sunt aici este o garanție a MLPDA că suntem alături de primarul municipiului Petroșani și de fiecare UAT din Văii Jului”, a declarat Vetuța Stănescu, secretar de stat MLPDA.

Carmen COSMAN – PREDA