Primarul Tiberiu Iacob – Ridzi, supărat pe directorii de școli. Riscă să piardă fondurile europene din cauză că nu au scris proiecte

Uniunea Europeană dă bani școlilor pe două axe de finanțare pentru a cumpăra tot ceea ce este necesar pentru un proces educațional modern, dar și pentru materialele necesare în aceste vremuri pandemice. Numai că directorii de școli din Petroșani nu s-au grăbit cu scrierea proiectelor, deși aici este pe principiul ”primul venit, primul servit”, iar fondurile nu sunt infinite. 

Această situație a ieșit la iveală astăzi, la întâlnirea convocată de primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi, cu directorii de școli. Iar edilul s-a declarat nemulțumit de modul în care stau lucrurile, deși le-a trimis adrese conducătorilor de unități de învățământ de acum o lună și jumătate. Doar două școli au demarat procedurile.

”Situația stă prost. Acum o lună și jumătate eu am trimis adresele către toate școlile, legat de cele două axe de finanțare pe fonduri europene pentru școli. Pe POIM puteam să scriem proiecte și obțineau bani pentru dezinfectanți, nebulizatoare, măști, combinezoane. Toate materialele acestea de protecție. Pe cealaltă axă, pe Programul Operațional Competitivitate, puteau să scrie proiecte prin care să doteze școala cu laptop-uri, tablete, camere web, table smart, toată această infrastructură IT necesară în pandemie sau necesară unui proces de învățământ cât mai tehnologizat și modern. Le-am trimis această adresă tuturor directorilor repet acum o lună și jumătate. Din păcate cred că doar 2 școli, Teoreticul și probabil Școala 7, care am înțeles că astăzi nu a putut să vină, restul nu au făcut încă mare lucru”, a declarat Tiberiu Iacob – Ridzi.

Teoretic, proiectele pot fi depuse până în data de 15 ianuarie, însă fondurile nu sunt nelimitate. Iar Iacob – Ridzi a precizat că le-a dat posibilitatea directorilor de școli să scrie aceste proiecte tocmai pentru că știu cel mai bine de ce au nevoie.

”Rugămintea mea a fost să se ocupe foarte intens de această problemă. Este păcat, sunt bani europeni nerambursabili pentru aceste lucruri. De ce să nu-i accesăm? Am dat posibilitatea școlilor să facă singure aceste proiecte, nu să le scrie primăria, nu să intervenim noi, pentru că ei știu cel mai bine de ceea ce au nevoie. Din păcate, astăzi situația nu este bună din acest punct de vedere. Termenul limită este 15 ianuarie, dar regula la aceste proiecte este primul venit, primul servit. Cu cât scrii mai repede și depui, cu atât ai șansă mai mare să câștigi finanțarea. Fondurile acestea nu sunt nelimitate. Dacă nu au bani de consultanță, i-am rugat să ne spună, să facem virări între capitole, astfel încât să își ia firmă de consultanță și să scrie cât mai repede aceste proiecte. Este o chestiune foarte serioasă. Nu poți să dai cu piciorul la o asemenea oportunitate”, a mai spus edilul din Petroșani.

 

O nouă întâlnire a fost programată pentru săptămâna viitoare, când primarul Tiberiu Iacob – Ridzi speră ca lucrurile să stea mai bine.

Carmen COSMAN – PREDA