Consiliul Județean Hunedoara și noroiul aruncat pe ventilator! Au administrat Spitalul din Deva până aproape de haos. Acum caută (alți) vinovați

S-a supărat Consiliul Județean Hunedoara. Nu în ansamblul lui, ci la nivel de conducere (PSD). Și asta pentru că cineva, de data aceasta fostul prefect de Hunedoara Vasilică Potecă, a avut curajul să îi pună în față o oglindă. O oglindă a modului defectuos în care CJ Hunedoara a gestionat situația de la Spitalul Județean de Urgență Deva, unitate medicală aflată în subordinea administrației publice județene, care a ajuns în primăvara acestui an focar COVID – 19. Nu avea nici măcar circuite, nu avea echipamente de protecție, nu avea multe și a fost nevoie de o echipă de medici militari pentru a repune pe linia de plutire situația de aici.

Dar Consiliul Județean Hunedoara vrea să uite lucruri și fapte și iese la atac, acuzându-l pe Vasilică Potecă de ”cinism”. În contra-partidă laudă acum medicii militari, absolut corect la modul în care acești oameni au gestionat criza sanitară de la SJU Deva, dar uită că în campania electorală mai – mari ai CJ Hunedoara îi criticau cu putere pe aceeași medici (vezi cazul Costel Avram – administrator public al județului).

Consiliul Județean Hunedoara uită însă că rămâne memoria hârtiei, ca rămân datele și declarațiile consemnate la acel moment și că aruncând cu venin în stânga și în dreapta – de data aceasta în Vasilică Potecă, omul care s-a carantinat la propriu în Prefectura Hunedoara, în această primăvară, pentru a putea coordona mai bine activitatea! – nu înlătură oglinda din fața lor care le arată faptele, declarațiile, atitudinile clientelare și politice!

Realitatea actelor, a faptelor, nu a vorbelor este că Spitalul Județean de Urgență Deva a devenit spital COVID după ce s-a transformat în focar COVID – 19. A fost, de fapt, și motivul pentru care directorul numit de reprezentanții CJ Hunedoara a fost suspendat la finele lunii martie din ordinul Prefectului de Hunedoara. Spitalul intrase deja în carantină din cauză că situația nu a putut fi gestionată. Prefectul pe atunci în exercițiu, Vasilică Potecă, a declarat la acea vreme că managerul spitalului i-a închis pe medici într-o secţie de oncologie şi nici măcar nu i-a mai răspuns la telefon. Măsurile de carantină forțată au fost instituite în data de 29 martie, iar la un moment dat erau circa 100 de cadre medicale închise în spital. Sunt aspecte pe care șefii PSD ai CJ Hunedoara le-ar vrea uitate, dar nu se poate.

Prefectul a desemnat atunci un alt manager, dar acesta a demisionat după doar câteva zile, pentru că nu a putut aplica planul pe care îl gândise, din diverse motive. Și atunci au intrat în schemă medicii militari. După o analiză amănunțită a situației de aici.

”Am avut o informare de la echipa pe care am trimis-o în urmă cu 4 zile, epidemiologi, infecționiști și ATI-ști. La Spitalul din Deva nu există circuite, iar dacă există nu sunt respectate”, spunea la acel moment ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Credeți că a mirat pe cineva faptul că SJU nu are circuite? Absolut deloc! Nu cu mult timp în urmă rămăsese fără alimente. Prin diverse secții mișunau gândacii. Toate în instituția pe care CJ Hunedoara o administrează și unde numește managerii. Pe criterii politice.

Medicii militari au reușit să aducă situația pe linie de plutire. La final, toată lumea le-a mulțumit, iar echipa s-a retras. Dar în campania electorală, Costel Avram a găsit de cuviință să arunce cu niște noroi și înspre acești oameni. Și nu i-am văzut sau auzit pe colegii lui din PSD să îl combată.

Acum a venit rândul lui Potecă, omul care a pus punctul pe ”i”. Fostul prefect de Hunedoara care a coordonat activitatea SJU Deva pe toată perioada stării de urgență, omul care dus greul într-o perioadă în care șefii PSD ai CJ Huneodara nu se gândeau decât la modul în care să își impună din nou o conducere apropiată, chiar dacă și-au dat cu stângul în dreptul și nu doar o dată.

Situația s-a stins oarecum de la sine, dar asta nu înseamnă că s-a uitat. Doar CJ Hunedoara, prin conducerea PSD, are impresia că oamenii nu mai știu că s-au tot lăudat cu mai multe aparate Real Time PCR, dar că și acum multe analize se fac tot în județele învecinate, că s-au pozat in corpore lângă un aparat RMN (achizționat de Ministerul Sănătății!) pentru care luni de zile nu s-a încheiat contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate, astfel că nu putea fi folosit în scopul pentru care a fost adus. Sau cum a inaugurat în plină campanie electorală secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Deva, cu pe atunci deputatul Laurențiu Nistor (acum presedintele CJ Hunedoara si al PSD Hubedoara) în prim plan, fără ca secția să aibă avizele legale necesare. Și sunt multe altele de spus. Consemnate ca atare la momentul respectiv.

Ca atare, șefii CJ Hunedoara ar trebui să șteargă mai bine oglinda în care se uită zi de zi și poate așa nu mai văd realitatea deformată.

Iar în loc de concluzie, publicăm comunicat emis astăzi de Prefectura Județului Hunedoara în acest sens:

Considerăm că acuzațiile aduse Instituției Prefectului-Județul Hunedoara, transmise printr-un comunicat al conducerii Consiliului Județean Hunedoara, sunt nereale, lipsite de temei și, mai ales, total nepotrivite într-o perioadă complicată din punct de vedere sanitar.

     Încă de la declararea oficială a pandemiei și apariția primelor cazuri de COVID 19 în județul Hunedoara, Instituția Prefectului, prin prefectul aflat atunci în funcție, Vasilică Potecă, a luat măsurile potrivite în contextul epidemiologic din acele zile.

     Spitalul Județean de Urgență Deva, unitate medicală la care se face referire în comunicat, a fost administrat de Consiliul Județean Hunedoara până la declararea Stării de Urgență iar conducerea de atunci a fost asigurată de persoane nominalizate de forul județean.

     După o analiză efectuată împreună cu medicii și administrația,  fostul prefect al județului, Vasilică Potecă, a constatat că, de mai mult timp, existau numeroase probleme atât în activitatea medicală cât și în cea administrativă: colectiv medical divizat, aparatură și tehnică medicală nefuncțională, stocuri insuficiente de hrană pentru bolnavi, inexistența unor circuite care să asigure protecția pacienților și a cadrelor medicale precum și o lipsă totală de soluții ale conducerii pentru adaptarea la noile condiții.

Toate acestea au fost eliminate prin deciziile luate de fostul prefect, ca reprezentant al guvernului în județul Hunedoara, inclusiv prin solicitarea ulterioară de a fi instalată o conducere militară la S.J.U.

Practic, Instituția Prefectului a dezorganizat haosul administrativ existent la cel mai important spital din județ.

De asemenea, după declararea S.J.U. Deva -„Spital COVID”, chiar cu problemele inerente create celorlalți pacienți, situația se stabilizase din punct de vedere medical: de pe poziția a 2-a pe care se clasase, la nivel de țară, ca număr de îmbolnăviri, județul Hunedoara ajunsese pe locul 24, după aplicarea măsurilor luate de Instituția Prefectului.

 Mai mult, în perioada Stării de Urgență, Instituția Prefectului, prin fostul prefect a solicitat și obținut de la Guvernul României, materiale medicale și de protecție sanitară precum, fonduri pentru achizițiile de urgență precum și sumele necesare finalizării unor investiții în secțiile medicale.

 Implicarea instituției noastre în rezolvarea problemelor de la Spitalul Județean de Urgență Deva a fost sprijinită și apreciată de echipa de medici militari care a asigurat managementul în acea perioadă de 30 de zile.

Așadar,  considerăm nereale și rău intenționate acuzațiile aduse Instituției Prefectului Județul Hunedoara prin comunicatul dat publicității în data de 9 noiembrie.

Așteptăm de la conducerea Consiliului Județean Hunedoara, în calitate de administrator al Spitalului Județean de Urgență,  să ia măsuri pentru funcționarea în bune condiții a spitalului și pentru ca personalul medical și auxiliar să-și poată desfășura activitatea în cele mai bune condiții, toate acestea pentru ca pacienții să beneficieze de servicii medicale de cea mai bună calitate”.

Știți cum e cu noroiul aruncat pe ventilator? Te stropește tot pe tine înainte să realizezi ce ai făcut. Așa e și cu șefii PSD ai CJ Huneoara.

Carmen COSMAN – PREDA