Ziua Națională a României va fi marcată la Petroșani, dar în condiții de pandemie

Anul acesta Ziua Națională a României va fi marcată la Petroșani de administrația publică locală, dar nu ca și în ceilalți ani, ci în condiții de pandemie.

Va lipsi din program spectacolul de muzică populară, precum și tradiționala mâncare ce era distribuită gratuit de administrația publică locală în Parcul Central ”Carol Schreter” pentru toți participanții la acest eveniment.

”Deocamdată regulamentul este că afară putem organiza astfel de evenimente cu maxim 50 de participanți. Cu siguranță vom marca acest moment important al Zilei Naționale a României prin arborarea drapelului național în Parcul Central, așa cum am făcut și până acum, dar nu va mai fi nici spectacolul și nici tradiționala mâncare ce era distribuită cu această ocazie în ceilalți ani”, a declarat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi.

An de an, în Parcul ”Carol Schreter” se adunau o mulțime de oameni care voiau să sărbătorească românește Ziua Națională a României, însă anul acesta, pe fondul crizei sanitare, au fost dispuse noi reguli, astfel încât să fie limitată pe cât posibil răspândirea noului coronavirus.