Petroșani/ Mort într-un incendiu

Un bărbat de 52 de ani, din Petroșani, și-a pierdut viața într-un incendiu.

Pompierii Detaşamentului Petroşani s-au alertat aseară, în jurul orei 22, în urma unui apel la 112 ce anunţa un incendiu în desfăşurare la o casă situată pe strada Cuza Voda, din municipiul Petroşani.

Cele cinci echipaje de pompieri şi un altul de prim ajutor, ajunse rapid la locul intervenţiei, au constatat că arderea se manifesta cu flacără şi cu degajare masivă de fum în interiorul imobilului.

După stingerea incendiului, pompierii au găsit într-una dintre camere trupul carbonizat al unui bărbat, în vârstă de 52 de ani.

Cel mai probabil, spun reprezentanții ISU Hunedoara, arderea a fost generată de o sobă cu degajare de căldură.

(Foto: ISU Hunedoara)