Fostul primar al Hațegului, propunerea PNL pentru conducerea interimară a Consiliului Județean Hunedoara

Marcel Adrian Goia, fostul primar al orașului Hațeg, este propunerea PNL pentru conducerea interimară a Consiliului Județean Hunedoara.
Consiliul Județean Hunedoara se întrunește în ședință joi, 3 decembrie 2020, pentru a delega atribuțiile președintelui către unul dintre consilierii județeni în funcție. Ședința a fost convocată ca urmare a faptului că președintele instituției, Laurențiu Nistor, a fost confirmat, miercuri, pozitiv la testul COVID-19. Iar PNL vine cu un consilier județean pe care, spoun liberalii, îl recomandă în primul rând experiența. Marcel Goia a fost comandant al Poliției Prașului Hațeg și primar al urbei două mandate.
”Îi dorim multă sănătate d-lui Laurențiu Nistor, să treacă ușor peste momentele acestea complicate. Știm că este un om puternic și ne exprimăm nădejdea că totul va fi bine, dar nu putem să nu remarcăm că nu există niciun consilier județean al PSD care să fie apt să conducă județul în aceste momente complicate.
Pe fondul acestei crize sanitare, este nevoie de decizii rapide care trebuie luate în domeniul sănătății, în domeniul infrastructurii și în toate celelalte sfere de activitate.
De când a preluat dl. Nistor președinția Consiliului Județean, în data de 23 octombrie 2020, nu s-a întâmplat nimic. Toate județele semnează acorduri de colaborare, contracte de finanțare, noi stăm în continuare pe loc. Și, din păcate, mai pierdem timp prețios în această perioadă, din cauză că niciunul dintre consilierii PSD nu a dovedit că poate administra județul.
Ca atare, noi, Partidul Național Liberal, vă propunem un om care are experiența necesară: Marcel Adrian Goia. Este un om a cărui viață a fost guvernată de lege, a cărui activitate a avut în plan central siguranța cetățeanului, a fost comandant al Poliției Orașului Hațeg, are două mandate de primar și, mai ales, are experiența necesară de a prelua conducerea interimară a județului.
Domnilor consilieri PSD, faceți ce a făcut dl. Laurențiu Nistor când era deputat. Faceți ceea ce au făcut ceilalți parlamentari ai dumneavoastră, Natalia Intotero, Viorel Sălan sau Ilie Toma: Votați o guvernare interimară PNL! Dați dovadă de responsabilitate și acordați județului Hunedoara o șansă pentru a traversa cu bine această perioadă complicată”, se arată într-un comunicat al PNL Hunedoara.
De precizat că PSD are majoritatea ]n Consiliul Jude’ean Hunedoara.
Carmen COSMAN – PREDA