Petroșani/ Amenajarea parcării de la spital, la un pas distanță

Amenajarea parcării de la Spitalul de Urgență Petroșani este la un pas distanță. Primăria Municipiului Petroșani a scos la licitație întocmirea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru acest obiectiv de investiții, realizat cu fonduri de la bugetul local.

Valoarea totala estimata este de 85.000 de lei, iar licitația este la faza evaluării financiare, urmând să fie atribuit contractul. O parcare mare, cu circa 150 de locuri, va fi amenajată la Spitalul de Urgență Petroșani, lângă pista de elicopter, astfel încât traficul în zonă să nu mai fie strangulat.

” Urmează să amenajăm o parcare lângă spital, în spate la Pollicino, pentru a descongestiona traficul în zona Policlincii. Ulterior vom monta niște stâlpi din plastic pe trotuarul din fața Policlinicii astfel încât traficul pietonal să nu mai fie strangulat în zona respective”, a expicat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi.

Carmen COSMAN – PREDA