Certificate doveditoare pentru proaspeții parlamentari

Parlamentarii hunedoreni aleși în urma scrutinului din data de 6 decembrie au primit astăzi certificatele doveditoare, evenimentul fiind organizat la Prefectura Hunedoara.

Au primit documentul care atestă calitatea de parlamentar pentru mandatul 2020 – 2024, opt din cei 9 parlamentari ai județului Hunedoara: Vasilică Potecă, Lucica Dina Muntean (senatori), Vetuța Stănescu, Natalia Elena Intotero, Ilie Toma, Viorel Sălan, Pollyanna Hanellore Hangan și Anamaria Gavrilă (deputați). Nu a fost prezent Cristian Resmeriță (senator).
Prefectul Călin Petru Marian le-a transmis parlamentarilor hunedoreni succes în mandatul care urmează.
„Pentru rezolvarea problemelor județului Hunedoara, implicit ale hunedorenilor, sper ca toți parlamentarii, indiferent de partidul pe listele căruia au fost aleși, să colaboreze pentru a fi luate cele mai bune decizii”, a declarat prefectul județului Hunedoara.
La eveniment, din partea organizatorilor alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților au participat: judecător Stanciu Anca Lucia – Președintele Biroului Electoral de Circumscripție nr. 22 Hunedoara, Zaharia Marian – Reprezentant Autoritatea Electorală Permanentă și prefectul județului Hunedoara, Călin-Petru Marian.