Legea bugetului de stat, dezbătută la Guvern cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România

Legea bugetului de stat pe anul 2021 a fost dezbătută astăzi, la Palatul Victoria, de Premierul Florin Cîțu, cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România.

De asemenea, potrivit primarului Tiberiu Iacob – Ridzi, care este vicepreședinte al AMR, s-au purtat discuții și despre reluarea și finalizarea procesului de descentralizare și modificarea codului administrativ.

” Referitor la proiectul de buget pentru anul 2021, acesta trebuie să reflecte nevoile de finanțare ale autorităților locale.  Primul Ministru Florin Cîțu a dat asigurări că bugetul de stat va ține cont de un principiu de bază, respectiv de cheltuirea eficientă, performantă și transparentă a banului public. Asociația Municipiilor din România a precizat și la întâlnirea de astăzi că va susține proiectele de reformă inițiate de Guvern în scopul unei mai bune organizări administrative a statului și funcționării mai eficiente. De asemenea, în urma discuțiilor cu Primul Ministru s-a stabilit ca reprezentanții administrației publice locale să fie implicați în comisiile care decid acordarea drepturilor de asistență socială și vor fi consultați constant asupra documentelor ce privesc alocarea fondurilor europene.

În cadrul consultării oficiale de astăzi au fost purtate discuții și pentru promovarea Legii Zonelor Metropolitane în Parlament, printr-un acord transpartinic.

Pe de altă parte, în cadrul întâlnirii de la Guvern discuțiile s-au concentrat și asupra modalității de gestionare a situației provocate de pandemia COVID-19 și a procesului de vaccinare a populației împotriva acestui virus. De comun acord s-au agreat, de principiu, unele modificări legislative care să asigure finanțarea și să faciliteze amenajarea și dotarea centrelor de vaccinare organizate la nivel local”, a precizat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi.

La întrevederea de astăzi, de la Palatul Victoria, a participat și ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Attila Cseke.