S-a semnat contractul de cumpărare a minei Petrila. Ce vrea Consiliul Județean Hunedoara să facă cu clădirile istorice și de unde va lua banii

După ani de zile de discuții, negocieri și tatonări cu Ministerul Energiei, Consiliul Județean Hunedoara a semnat astăzi actele de cumpărare a clădirilor cu valoare istorică de pe fosta platformă minieră de la Petrila. Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara, spune că au fost identificate vreo 4 componente de finanțare a proiectului care urmărește punerea lor în valoare și includerea într-un circuit turistic, dar încă nu s-au decis pe ce axă de finanțare vor depune proiectul. Nu știe nici de câți bani ar avea nevoie în acest sens.

Mina Petrila trece din administrarea Societății Naționale de Închideri Mine în patrimoniul Consiliului Județean Hunedoara. Este vorba despre clădirile cu valoare istorică și terenul aferent, reunite în ceea ce a fost numit „Ansamblului istoric Mina Petrila”. Miercuri, în prezența notarului acreditat, s-a semnat contractul de vânzare – cumpărare. O chestiune de imagine pentru că, în realitate, mai sunt multe amănunte de pus la punct.

De exemplu, plata propriu – zisă a sumei de 1,5 milioane de lei stabilită în urma evaluării de specialitate, plată care trebuie făcută până în data de 31 mai. Mai apoi este predarea – primirea activelor, care va avea loc săptămâna viitoare. De asemenea, după data de 1 iunie, administrația publică județeană trebuie să angajeze pază la acest obiectiv, în condițiile în care obligațiile SNIMVJ în acest sens iau sfârșit.  O activitate care nu este deloc ieftină și care se adaugă impozitului pe clădiri, dar și cheltuielilor ce vor urma privind reabilitarea clădirilor industriale pe care timpul și-a pus puternic amprenta. Ca să poată fi transformate în obiective turistice menite să stârnească interes este nevoie de multă muncă și mai ales de foarte mulți bani pentru că, fiind declarate obiective de patrimoniu, este nevoie de restaurarea lor, o acțiune mult mai complexă decât simpla reabilitare.

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, spune că are în vedere 3-4 posibilități de finanțare a planului imaginat de punere în valoare a acestui obiectiv.

Mina Petrila permite finanțarea a două componente principale: componentul numărul 1, sau partea componentă nr. 1 – patrimoniul cultural și turistic, iar componenta nr 2 – mediul de afaceri. În decursul pe care l-am parcurs privind preluarea Minei Petrila, sigur că ne-am interesat prin colegii mei, ceea ce putem să o facem. Vă asigur că nu am cumpărat acest obiectiv doar pentru a  consuma banii Consiliului Județean și l-am cumpărat cu scopuri precise, pentru a-i da o altă destinație cu care orașul Petrila să se mândrească.

Am găsit vreo 3 – 4 componente prin care putem atrage bani pentru a face acest complex. Primul component, prima componentă – Programul Operațional de Tranziție Justă și vreau să vă spun că sunt bani foarte mulți pe această componentă(…). A doua componentă la care ne-am orientat este Programul Operațional Tranziție Justă (n.r. !?), care se află în prezent în evaluare la Bruxelles și sunt convins că vom putea obține bani pentru acest lucru. Mult trâmbițatul program PNRR –  Programul Național de Redresare și Reziliență este unul dintre principalele programe cărora ne-am orientat și vreau să vă spun că prin PNRR avem șanse foarte mari de a atare fonduri europene. Nu în ultimul rând Programul Operațional Regional care de data aceasta sunt cele 4 județe componente a Regiunii Vest, Hunedoara Caraș, Arad și Timișoara”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara.

Nu știe încă pe ce axă va merge și nici când va depune proiectul de finanțare. Dar a lăsat să se înțeleagă că se bazează mult pe proiectul celor de la Planeta Petrila, cu care colaborează.

”În prezent am analizat cele patru posibilități pe care putem să depunem. Sunt convins că proiectul va fi cât de curând început. Așa cum v-am spus, Asociația Planeta Petrila este într-o faza destul de avansată cu proiectul ce vrem să-l facem în zonă. N-am putut să facem un contract între noi și ei, neavând siguranța că vom cumpăra această mină”, spune Nistor.

De asemenea, acesta nu a putut avansa o sumă estimativă ce ar urma să fie investită pentru punerea în valoare a clădirilor cu istorice până când nu va fi făcut un studiu de fezabilitate.

EM Petrila a fost închisă pe data de 30 octombrie 2015, când din subteranul minei a fost extrasă ultima tonă de cărbune, urmând apoi un proces de ecologizare a perimetrului minier. Mai multe clădiri au rămas în picioare, după ce au fost incluse pe lista monumentelor istorice. Consiliul Județean Hunedoara a anunțat de-a lungul timpului că monumentele istorice pot intra într-un circuit turistic, iar terenul să fie pus la dispoziția eventualilor investitori. De asemenea, în fosta clădire administrativă, ar urma să își mute activitatea Primăria Petrila.

Carmen COSMAN – PREDA