Drumul de acces din incinta Stadionului ”Petre Libardi”, asfaltat de Primăria Petroșani

Echipele de muncitori aflate sub contract cu Primăria Municipiului Petroșani se află în aceste zile în incinta stadionului ”Petre Libardi”, unde asfaltează drumul de acces.

Lucrările erau absolut necesare, a explicat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi.

”În aceste zile se toarnă covor asfaltic pe drumul de acces din incinta Stadionului ”Petre Libardi”, care de la inaugurarea acestuia nu a mai fost reabilitat. Lucrările de asfaltare sunt cuprinse pe programul de reparații, desfășurat cu fonduri de la bugetul local”, a declarat primarul Tiberiu Iacob – Ridzi.
De precizat că în incinta stadionului se desfășoară și Târgul săptămânal de produse industriale, astfel că asfaltările sunt cu atât mai binevenite.
Pe de altă parte, mai multe artere de circulație din localitate sunt prinse într-un amplu proces de reabilitare derulat cu fonduri de la bugetul local al municipiului Petroșani.
Carmen COSMAN – PREDA