Banii hunedorenilor, spălați de ploaie în pietrișul Consiliului Județean! – VIDEO

Doar până la prima ploaie au ținut lucrările de reparații realizate de Consiliul Județean Hunedoara pe drumul județean ce duce spre comuna Bătrâna.

Apele au spălat piatra împrăștiată de drumarii aflați sub contract cu administrația publică județeană, astfel că acum porțiune de drum pietruit se împletesc, deloc armonios, cu porțiunile pline de gropi și noroaie, așa cum era de fapt și până la intervenția celor de la Consiliul Județean. Trist este că oficialii nu se gândesc să asfalteze drumul spre acești oameni, pentru că ar costa mai mult.

Este vorba despre o cale de acces aflată în administrarea Consiliului Județean Hunedoara pe care forul județean are obligația să o întrețină periodic, conform normativelor legale.

Într-o intervenție la un post local de televiziune, Laurențiu Nistor vorbea despre reparația acestei porțiuni de drum, de circa 23 de kilometri, ca despre o mare concesie făcută oamenilor care își duc traiul în acest ținut binecuvântat de Dumnezeu, dar rupți de civilizație din cauza infrastructurii extrem de proaste. Nistor susține că după realizarea acestor lucrări de reparații, pe drumul județean ”se poate circula cu 70 de kilometri la oră”.

A fost băgat autogrederul, pe drum de pământ, a fost îndreptat perfect, pe urmă pusă piatră. (…) După ce a rașchetat drumul de pământ, a venit și a pus piatră, a venit cu cilindru, am cilindrat bine și vă spun că am circulat pe acel drum cu 70 – 80 la oră, fără să dai într-o groapă”, susținea Laurențiu Nistor la un post local de televiziune

Realitatea însă îl contrazice, cum la fel îl contrazic și legile în vigoare, care îi obligă pe administratorii drumurilor să întrețină căile de acces aflate în proprietate.

Legea 10/1995, reactualizată, prevede chiar, la Secțiunea 5, sancțiuni contravenționale și penale pentru neîndeplinirea obligațiilor proprietarilor și administratorilor construcțiilor.

În schimb, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, nu numai că nu a fost tras la răspundere, dar pentru ”grija nemărginită”, de a arunca niște rabe cu piatră pe drumul pe care instituția îl are în administrare, a fost chiar recompensat cu titlul de cetățean de onoare al Comunei Bătrâna.

Comuna Bătrâna este situată în Ținutul Pădurenilor, un loc cu peisaje care îți taie respirația, dar unde se ajunge cu mare greutate. Tocmai starea proastă a infrastructurii a dus la depopularea zonei, care acum nu mai numără nici măcar 100 de suflete în cele 4 sate componente, iar media de vârstă depășește 60 de ani. Oamenii care trăiesc în acest mic colț de rai nu au dispensar sau medic de familie, nu au școală și o singură dată pe săptămână vine mașina cu pâine, după cum a relatat presa în repetate rânduri.

În Ținutul Pădurenilor, o zonă binecuvântată de Dumnezeu, cu oameni harnici, gospodari, care păstrează și acum obiceiurile ancestrale, mai multe drumuri județene se află într-o stare deplorabilă.

Carmen COSMAN – PREDA