VIDEO – Derapaje grave ale președintelui Consiliului Județean Hunedoara la adresa USR: ”măscărici”, ”extremiști”, ”dacă ăștia pot fi numiți oameni”

Discursul public al președintelui PSD al Consiliului Județean Hunedoara capătă accente tot mai grave, iar acuzațiile și aprecierile la adresa altor partide politice depășesc cu mult cadrul declarațiilor politice, al luptelor ideologice ori chiar sfera normalității.

”Măscărici, că nu le pot spune altfel”, ”Dacă ăștia pot fi numiți oameni”,  dau dovadă ”de mojicie”, ”sunt extremiști”, ”ei nu cred în Biserică, nu cred în Țară, nu cred în Familie”, ”azi mâine o să văd cele două doamne că se pupă una pe alta”.

Acuzațiile halucinante ale lui Laurențiu Nistor, care este atât președintele CJ Hunedoara, cât și președintele PSD Hunedoara, au fost făcute în cadrul unei emisiuni TV și au fost generate de decizia reprezentanților USR Hunedoara de a depune o coroană de flori la mormântul lui Avram Iancu înainte de debutul manifestărilor dedicate împlinirii a 150 de ani de la moartea acestuia și nu duminică, așa cum au făcut celelalte partide politice și asociații prezente la eveniment.

Nu este pentru prima dată când Laurențiu Nistor se remarcă prin discursul grobian și derapajele grave.

În urmă cu doi ani, în timpul campaniei electorale, liderul PSD Hunedoara, a declarat, tot la o televiziune locală, că spera ca omologul său de la PNL, Lucian Heiuș (actualul șef al ANAF), să cadă într-una din gropile din drumul care face legătura între Orăștie și Costești și ”să-și rupă gâtul”.

Sigur că știam despre aceste gropi, dar intenționat nu le-a făcut reparație la acel drum pentru că știa de vizita asta a ministrului Culturii și a domnului (Heiuș – n. red.) și credeam că o să cadă într-o groapă să-și rupă gâtul. Că asta merită, să-și rupă gâtul. Vă rog să mă credeți! De modul cum gestionează, merită să-și rupă gâtul căzând într-o groapă din asta. Sigur că da”, declara  Laurențiu Nistor la acel moment.

De asemenea, sunt cunoscute atacurile din ședințele Consiliului județean Hunedoara la adresa celor care au o altă opinie față de a sa.

Este de așteptat ca în acest caz să se sesizeze atât CNA, cât și Consiliul Național de Combatere a Discriminării, declarațiile șefului administrației publice județene și mai ales limbajul folosit fiind de neacceptat, mai ales în spațiul public.

Ce spune USR despre incidentul de la Țebea

Într-o postare din data de 10 septembrie, fostul subprefect USR de Hunedoara, Oana Biriș, a vorbit despre incidentul la care făcea referire președintele PSD al CJ hunedoara, Laurențiu Nistor.

”Astăzi, se împlinesc 150 de ani de la moartea lui Avram Iancu, „Crăişorul Munţilor”. Evenimentele publice de la Țebea încep în dimineața aceasta și continuă mâine, 11.09. Majoritatea colegilor mei consideră că Serbările Naţionale de la Ţebea trebuie să fie ale oamenilor. Despre ceremonialul militar, moți, hunedoreni şi oaspeții lor din alte judeţe, nu politizate și confiscate de partide și politicieni cu însemne, discursuri aride și băi de mulțime. Așa că USR Hunedoara a mers să depună o coroană la Panteonul Moților ieri seară, la ora 18:00. Deși ne doream ca prezența noastră să treacă neobservată, la Complex se aflau, împreună cu angajați ai Consiliului Județean Hunedoara, domnul Laurențiu Nistor și doamna Natalia Intotero. În timp ce ne apropiam de mormântul lui Avram Iancu am fost avertizați de un domn ca nu cumva să depunem corona pe mormânt. Unul dintre colegi l-a asigurat că nu o vom face și nici nu intenționam. S-a apropiat apoi de noi președintele CJ Hunedoara, care ne-a transmis că ar trebui, totuși, să ne respectăm eroul național. Una dintre colege a dorit, firesc, să știe care este motivul unei astfel de afirmații. Domnul Nistor a răspuns că nu se depun coroane înainte pentru că vine televiziunea. Unul dintre colegi a încercat să explice că nu dorim să facem polemică sau să deranjăm, vrem doar să ni se permită să ne cinstim eroii. Președintele CJH a răspuns că nu deranjăm, dar a insistat că nu se pot depune coroane înainte, le vom depune toți duminică dimineața.

Am intervenit spunând că nu simțim nevoia să depunem coroana cu public. Mi-a răspuns că nu are rost, că nu poate în fața bisericii și că dacă nu avem nevoie de public să mergem duminică după ce pleacă toată lumea. A intervenit apoi doamna Intoteto spunând că mitropolitul și cei 4 episcopi au cerut să fie liber mormântul pentru parastasul de pomenire. Un coleg i-a arătat că mormântul este liber. Înainte de a se îndepărta, domnul Laurențiu Nistor ne-a spus “Doamne ajută!”. La ora 20:00, deloc surprinzător, coroana depusă de noi dispăruse, probabil a fost îndepărtată imediat după ce ne-am urcat în mașini. Da, există un regulament pentru ceremoniile de depunere de coroane care prevede ordinea de precădere a participanților, dar ieri nu se desfășura nicio ceremonie, iar din informațiile mele nu există în lege interdicția de a depune coroane în afara ceremoniilor, în cazul acesta cu două zile mai devreme. Mai mult, îmi amintesc o ceremonie, în pandemie, la care se specifica în invitație că nu se depun coroane de către partide, doar PSD s-a prezentat cu coroană, dar nimeni nu a deranjat sau împiedicat depunerea. Și apoi, de ce ar invoca doi piloni ai politicii hunedorene, plimbați și răsplimbați pe la ceremonii, lipsa de respect, televiziunea și biserica dacă temeiul e legea? Da, nu vreau să mai ascult “argumentele” dumneavoastră, domnule Nistor, de câte ori am avut bunăvoința ați ratat cu brio subiectul. Poate, totuși, doar am interpretat eu greșit tot ceea ce s-a întâmplat, căci, nu-i așa, aleșii sunt în slujba oamenilor și fac totul pentru binele lor. Poate să omagiezi în afara cadrului oficial chiar e lipsă de respect. Poate coroana noastră părea a avea puteri nebănuite și au crezut că, odată poziționată, nu mai poate fi îndepărtată, ar fi bruiat vizual sau cumva, televiziunile nu ar fi putut transmite, ierarhii nu ar fi putut sluji, iar sărbătorile ar fi fost un fiasco. Poate dacă au văzut că e o coroană absolut normală pe care au putut-o îndepărta ușor și simplu după plecarea noastră, regretând că au fost lipsiți de tact și diplomație au depozitat-o într-un loc sigur iar duminică va fi redepusă”, a scris Oana Biriș pe pagina sa de Facebook.

Carmen COSMAN – PREDA