Ce se mai întâmplă cu drumul expres Hunedoara – Sântuhalm – Autostrada A1?

160

Pentru a avea cu adevărat deschiderea de care se vorbește, Hunedoara trebuie să aibă conexiune la Autostrada A1, iar acest lucru poate fi realizat cu ajutorul unui drum expres.

Anul trecut, într-un răspuns la o interpelare formulată de deputatul PNL de Hunedoara Vetuța Stănescu, ministerul Transporturilor și Infrastructurii transmitea că proiectul de conectivitate rutieră Hunedoara Sântuhalm -Autostrada A1 reprezintă unul dintre proiectele propuse spre a fi implementate și finanţate în cadrul PNRR. Acum, parlamentarul hunedorean îl interpelează din nou pe ministrul Sorin Grindeanu, și vrea să afle care este stadiul de elaborare al acestui proiect important.

”La acel moment (n.r. 2021), PNRR şi Planul Investițional pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Transport pentru perioada 2020-2030 se aflau doar în perioada de elaborare. Având în vedere faptul că s-a scurs o perioadă rezonabilă de timp de la aprobarea acestor planuri, doresc să vă întreb, domnule ministru, dacă a fost elaborat un calendar etapizat estimativ de implementare pentru proiectul de conectivitate rutieră Hunedoara – Sântuhalm -Autostrada A1”, este întrebarea adresată de deputatul Vetuța Stănescu, referitoare la demararea lucrărilor la drumul expres Hunedoara – Sântuhalm – Autostrada A1 .

În 2021, suma despre care se vorbea la nivel oficial pentru realizarea acestei conectivități rutiere era de 39 de milioane de euro

Carmen COSMAN – PREDA