Senatorul Resmeriță cere să fie cercetat în cazul exploatării ilegale de huilă de la Lupeni

După ce numele său a fost vehiculat în cazul exploatării ilegale a cărbunelui din cariera Victoria – Lupeni, senatorul PSD Cristian Resmeriță cere să fie anchetat. Spune că își pune la dispoziție telefonul și tableta, astfel încât să demonstreze că nu are nicio legătură cu firma din Oradea care ar fi exploatat fără licență huila din carieră.

Pe de altă parte, Cristian Resmeriță susține că după apariția anchetei jurnalistice a celor de la ”România, te iubesc” nu a luat legătură cu finul său, un om de afaceri din Lupeni care ar fi în ecuația cărbunelui alături de societatea din Oradea.

”Nu doresc să mă sustrag de la o anumită răspundere. (…) Există lucruri în județul Hunedoara, în Valea Jiului, chiar și în municipiul Lupeni pe care eu nu le cunosc, pentru că nu am cum să cunosc toate aspectele care se întâmplă. Solicit organelor de control să-mi controleze activitatea mea cu privire la acest subiect. Aștept fără niciun fel de problemă rezultatele, pentru că rezultatele vor fi că eu nu am niciun fel de legătură cu subiectul respectiv. (…) Nu știu unde este cariera de la Victoria, nu am fost niciodată acolo, nu știu. Cei care monitorizează, care veghează ca lucrurile să fie legale, să vadă ce se întâmplă cu acest contract, cu conducerea Complexului Energetic… Cer, de asemenea, organelor de anchetă, nu cer, că nu pot să cer, îi rog. Pun la dispoziție telefonul meu, să vedem dacă vreodată am intrat în contact cu societatea de la Oradea sau cu alții, dar îi rog să vadă și dacă conducerea CEH a intrat în contact și de câte ori cu cei care conduc societatea”, a declarat senatorul PSD Cristian Resmeriță.

Resmeriță spune însă că, la un moment dat, s-ar fi întâlnit vreo 2 minute cu reprezentantul firmei Redolaj, care a vrut să se prezinte, dar nu a detaliat întâlnirea.

De precizat că societatea din Oradea, asupra căreia planează suspiciunea exploatării ilegale a cărbunelui din cariera Victoria, are de mai mulți ani două contracte comerciale cu CEH, pentru ecologizarea iazurilor și pe livrare de cărbune, dar pentru carieră nu există licență de exploatare.

Corpul de Control al ministrului Energiei a declanșat o anchetă în acest caz.

Carmen COSMAN – PREDA