Proiectul Senat Junior, la Școala ”Avram Stanca” din Petroșani

109

Proiectul Senat Junior a ajuns în Petroșani, la Școala Gimnazială ”Avram Stanca”, unde senatorul PNL Lucica Dina Muntean a desfășurat prima activitate a Grupului de prietenie copii – senatori.

Întâlnirea a demonstrat odată în plus că Valea Jiului are școli și copii de valoare, spune Lucica Dina Muntean, cu cadre didactice bine pregătite, atente la ceea ce copiii au de spus și cu dorința de a le deschide cât mai multe și variate căi de comunicare cu cei din jur.

Discuțiile purtate cu acești copii minunați de la clasa a III-a au fost libere și relaxate, ceea ce a creat acea stare de bine atât de necesară oricărui context de învățare. Ei au avut idei cu privire la legi pe care le-ar putea îmbunătăți, dar și la legi noi și le-au exprimat cu mult curaj, fiind încredințați că, împreună, vom găsi soluțiile necesare. După ce le-am povestit despre ceea ce se va întâmpla pe platforma senatjunior.ro și le-am prezentat senatorii din Grupul de prietenie, i-am îndemnat să se gândească la întrebări pe care, într-o viitoare întâlnire online, să le adreseze senatorilor”, a declarat parlamentarul liberal care transpune proiectul aici, în Valea Jiului.

Și, pentru a vedea cum se întâmplă lucrurile în Senat, senatorul PNL Lucica Dina Munteani-a invitat pe copii să viziteze Parlamentul României.

Despre vizita lor la București am discutat deja cu primarul Municipiului Petroșani, domnul Tiberiu Iacob Ridzi care va sprijini acest demers și care este interesat și de participarea altor școli în acest proiect. Mulțumim, domnule primar! Ceea ce am constatat, de data aceasta ca om al școlii, a fost faptul că la 9-10 ani, copiii știu multe despre drepturile și îndatoririle pe care le au și sunt dornici să se implice cât mai mult în activități care să le pună în valoare ideile, libertatea de exprimare și dreptul de a fi auziți.

Ieri, în urma acestei întâlniri, s-au născut deja idei pentru două inițiative legislative! Mă voi strădui să le transform în legi împreună cu colegii mei, senatorii și bineînțeles cu sprijinul copiilor de acasă! Iată deci cum, atunci când vocile copiilor sunt ascultate, se pot realiza lucruri extraordinare, în stare să ne inspire pe toți”, a mai spus Lucica Dina Muntean, senator PNL de Valea Jiului.

Carmen COSMAN – PREDA