Comisie pentru spălarea imaginii lui Laurențiu Nistor?

Întrunit în ședință extraordinară, Consiliul Județean Hunedoara a aprobat proiectul privind constituirea unei comisii de verificare a acuzațiilor privind activitatea ApaProd și a directorului acestuia, Victor Arion.

Decizia de constituire a acestei comisii vine pe fondul solicitării publice formulate de grupul consilierilor județeni PNL, după sesizările făcute în plen de un consilier județean PSD, Alexandru Chiș.

Reamintim că, în urmă cu o săptămână, aleșii județeni ai PNL Hunedoara grupul consilierilor județeni PNL Hunedoara au cerut astăzi verificarea de urgență a directorului Apa Prod Deva și a șefilor Consiliului Județean Hunedoara, acuzați că protejează interesele balastierelor.

Consilierii județeni ai Partidului Național Liberal au luat act cu deosebită îngrijorare de acuzațiile extrem de grave formulate în plenul ședinței Consiliului Județean Hunedoara chiar de unul dintre consilierii PSD, cu privire la unele balastiere care s-ar afla sub directa protecție a directorului Apa Prod Deva, Victor Arion. De asemenea, au fost făcute referiri directe la ”ciubucurile” de care se ocupă angajații operatorului de apă și canalizare din partea de nord al județului Hunedoara, sub oblăduirea aceluiași Victor Arion.

SC Apa Prod SA funcționează în directa subordine a Consiliului Județean Hunedoara, instituție condusă de președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor. Cu toate acestea, am constatat cu stupoare că Laurențiu Nistor a ignorat acuzațiile formulate de unul dintre colegii săi de partid, fiind mai interesat de numele balastierelor ale căror afaceri le-ar acoperi directorul Apa Prod, Victor Arion. Mai grav, în loc să dispună verificarea ÎN REGIM DE URGENȚĂ a acuzațiilor extrem de grave formulate în plen, președintele Consiliului Județean Hunedoara a încercat în mod disperat să îi închidă gura alesului județean, pe care l-a amenințat public cu sancțiuni PE LINIE DE PARTID!

Președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor, pare în acest context mai decis să acopere neregulile semnalate decât aflarea adevărului, în ciuda faptului că funcția pe care o deține la nivel județean îl OBLIGĂ să ia toate măsurile legale pentru a împiedica astfel de acțiuni și fapte ale persoanelor din conducerea instituțiilor subordonate, indiferent de numele acestora!

Cerem autorităților competente să declanșeze o anchetă cu privire la acuzațiile extrem de grave formulate în ședința Consiliului Județean Hunedoara împotriva directorului Apa Prod Deva, dar și la posibila acoperire a acestor fapte de oficialii administrației publice județene. Considerăm că o verificare urgentă în acest sens este cu atât mai necesară cu cât și cunoscutul activist de mediu Călin Dejeu a semnalat recent, într-o anchetă publicată în ”România curată”, că administrația publică județeană este ”complicele mafiei balastierelor” și că abuzurile Consiliului Județean Hunedoara împotriva patrimoniului natural atât de valoros nu au nicio limită”, se arăta în comunicatul Grupului consilierilor judeteni PNL Hunedoara.

Ca atare a acestui demers, la care s-au raliat și consilierii USR, președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, a propus constituirea acestei comisii, proiectul fiind aprobat în ședința extraordinară de consiliu,  desfășurată marți, 9 noiembrie 2021.

Numai că, raportat la declarațiile din  spațiul public, demersul lui Laurențiu Nistor pare mai degrabă unul pentru spălarea propriei imagini, cu atât mai mult cu cât reacția ”la cald” a fost cu totul alta.

Nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra mea, asupra activității consilierilor județeni sau a instituțiilor aflate în subordine. Vreau ca această comisie să facă lumină și să cerceteze toate aspectele reclamate. Cât timp voi ocupa funcția de președinte al Consiliului Județean Hunedoara, nu voi accepta să apăr pe cineva asupra căruia planează suspiciuni și niciodată nu mă voi opune verificărilor”, susține președintele CJ Hunedoara, care este și președinte al PSD Hunedoara.

Comisia va fi formată din 5 consilieri județeni: Ion Bădin (PSD), vicepreședinte CJ Hunedoara; Ioan Ștaier (PSD), Cristina Chivu (PNL), Dacian Ciodaru (PRORO) și Robert Muzsic (PMP).

Carmen COSMAN – PREDA

Consilier PSD amenințat de Laurențiu Nistor cu sancțiuni politice, după ce a vorbit despre interesele directorului Apa Prod în afacerile balastierelor!