A ”nins” cu amenzi în Straja. Sute de turiști, sancționați de primărie și poliție

Nici nu s-a deschis bine sezonul de iarnă că în stațiunea Straja a ”nins” cu amenzi. Cei mai mulți sunt turiști, care nu au respectat regulamentul stațiunii, însă nici cabanierii nu au scăpat.

Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, a precizat că pentru o vacanță reușită, fără incidente, este obligatorie respectarea regulilor. Astfel, administratorii de cabane nu au voie să înstrăineze cartelele de acces în stațiune, turiștii trebuie să parcheze doar în locurile amenajate, iar accesul se face doar cu mașini 4X4, echipate cu anvelope de iarnă.

”Timp de o săptămână au apărut foarte multe ilegalități: clonarea cartelelor; distrugerea de 7 ori a barierelor; intrarea forțată a două autovehicule în parcare; înstrăinarea cartelelor de către administratorii de cabane; agresivitatea verbală cu responsabilii de la parcări; forțarea barierelor; parcarea ilegală a autovehiculelor în zone interzise; vinderea cartelelor. Toate aceste nereguli au fost sancționate de către Primăria Municipiului Lupeni, Poliția Locală si Poliția Națională.Pentru a petrece un concediu plăcut în Stațiunea Straja, trebuie să respectăm niște reguli minime!”, a scris Lucian Resmeriță pe o rețea de socializare.

Primarul municipiului Lupeni a mai precizat că până acum au fost sancționate sute de persoane și toate neregulile depistate vor fi sancționate cu amenzi cuprinse între 2000 și 2500 lei.

De precizat că în stațiunea Straja accesul cu autoturismul nu este permis, pentru a se evita producerea de blocaje. Mașinile pot fi lăsate în parcările amenajate în acest sens.

Carmen COSMAN – PREDA

(Foto: Facebook Lucian Resmeriță)