Consiliul Județean Hunedoara ține la ciorap banii care ar fi putut ajuta bugetele locale

În afară de cota de 6% din impozitul pe venit, bani de la Guvern distribuiți către primării de Consiliul Județean, administrația publică județeană mai are la dispoziție încă două mijloace financiare prin care să sprijine bugetele locale. Banii vin tot de la bugetul central, dar Consiliul Județean Hunedoara a ales să nu repartizeze nici un leu în teritoriu.

Este vorba despre cota de 20% din sumele defalcate din TVA, respectiv 14% din impozitul pe venit (I.V.). Conform prevederilor legale, aceste sume sunt destinate echilibrării bugetelor locale, ori pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcționare și/sau de capital. Banii ar fi fost mai mult decât bineveniți, mai ales în aceste vremuri dificile financiar, care au adus facturi sufocante la energia termică sau electrică pentru multe administrații publice.

Anul trecut, consilierii județeni au adoptat un proiect de hotărâre, 67/2021, care, conform anexelor, cuprindea și repartizarea estimativă a acestor sume. Pentru 2022 suma estimată era de peste 24,4 milioane de lei, dintre care 16,256 milioane reprezintă sumele defalcate din TVA, iar 8,190 milioane de lei cota de 14% din IV.

Surpriză însă. Alocarea ar fi rămas practic pe hârtie. Către bugetele locale a ajuns doar cota de 6% din TVA pe care președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, se lăuda că a împărțit-o în mod cât se poate de echilibrat. În același timp, nici un leu din cota de 20% din sumele defalcate din TVA, respectiv 14% din impozitul pe venit (I.V.) nu au ajuns în teritoriu, potrivit surselor noastre, reprezentanții CJ Hunedoara alegând să oprească toți banii și nu este prima dată când se întâmplă acest lucru!

În tot acest timp, nu o dată a fost reclamat faptul că investițiile administrației județene sunt concentrate doar în anumite zone, cu primari apropiați de conducerea Consiliului Județean mai ales în ceea ce privește coloratura politică.

Consiliul Județean Hunedoara este condus de președintele Laurențiu  Nistor, care este și liderul PSD Hunedoara, secondat de Ion Bădin și Alin Țambă – vicepreședinți, respectiv Costel Avram – administrator public. Toți de la PSD.

Carmen COSMAN – PREDA