Viorel Pascu s-a înscris în PNL

295

Viorel Pascu, fost candidat independent la alegerile pentru primărie din anul 2020 după ce a demisionat din PSD, este, începând de astăzi, membru al PNL Petroșani. A semnat oficial adeziunea, după ce și-a manifestat intenția de a se înscrie în formațiunea politică condusă la nivel local de primarul Tiberiu Iacob – Ridzi.

Anunțul a fost făcut, marți, într-o conferință de presă comună susținută de Tiberiu Iacob – Ridzi și Viorel Pascu.

”Demersul pe care îl fac astăzi, de a semna adeziunea la PNL, este o decizie personală care se bazează pe următoarele: dintre toți politicienii din Valea Jiului, dl. primar Tiberiu Iacob – Ridzi a fost cel care m-a apreciat în munca mea de consilier local, în activitatea mea de voluntar în societatea civilă și, de asemenea, ca cetățean implicat în comunitatea municipiului Petroșani. Pentru dl. Primar Tiberiu Iacob – Ridzi am făcut acest pas. În al doilea rând, în echipa dlui primar pot să fiu implicat, util și de folos pentru comunitatea municipiului Petroșani”, a precizat Viorel Pascu.

Carmen COSMAN – PREDA