DNA cheamă la audieri ”lotul Vochițoiu”

Procurorii anticorupție încep audierile în dosarul care îl vizează pe fostul senator Haralambie Vochițoiu, dar și firme controlate de acesta, inclusiv prin interpuși.

Potrivit informațiilor, mai multe citații au ajuns în aceste zile la persoane din acest dosar, în care se fac cercetări pentru infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.

În 2015, DNA anunța că „se efectuează acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire ori prezentare de documente ori declaraţii false având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”. Faptele ar fi fost comise prin intermediul uneia dintre societăţile conduse de fostul senator Haralambie Vochiţoiu, Euro Jobs Petroşani.

Vochiţoiu a condus direct societatea până după alegerile din 2012, când, prin redistribuire, a ajuns în Parlament. Firmele coordonate de Haralambie Vochiţoiu au derulat proiecte cu fonduri europene, atât ca solicitanţi cât şi ca parteneri în valoare de câteva milioane de euro.

Cercetarea nu a fost închisă și, la un moment dat, dosarul părea să fi rămas ”într-un sertar”. În toamna anului trecut, însă, DNA a reluat cercetările în ceea ce îl privește pe Haralambie Vochițoiu și, conform informațiilor noastre, a schimbat încadrarea juridică și a extins verificările asupra mai multor persoane, sub suspiciunea comiterii infracțiunilor prevăzute de art 18 al. 1 din legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, respectiv ”Infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie”.

Dosarul se află în lucru la DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia. Între timp, în înscrisurile oficiale, Haralambie Vochițoiu s-a retras din firmele pe care le conducea. În realitate însă continuă și acum să le controleze, prin tot felul de interpuși, în timp ce încearcă să acrediteze ideea că este doar ”consultant” sau chiar ”consultant pro – bono”.

Carmen COSMAN – PREDA